Nr. 4-6/2001

Un act normativ emis cu cele mai bune intenţii şi într-un scop deosebit de nobil nu-şi poate atinge ţinta din cauza chipului defectuos în care a fost conceput: Hotărârea Guvernului nr.64 din 1993, referitoare la stabilirea însemnelor heraldice pentru comunele, oraşele / municipiile şi judeţele României. Elaborată, din păcate, fără o consultare mai largă a puţinilor specialişti sau măcar cunoscători într-ale heraldicii, indicând norme într-un domeniu în care nu se acumulase încă nici cea mai mică experienţă şi, mai ales, urmând un model care era, totuşi, de neurmat, Hotărârea 64/1993 conţine în ea însăşi nu germenii piedicilor, ci înseşi piedicile. Această realitate s-a făcut simţită curând după emiterea actului iar efectele se văd în continuare, cu tot mai multă vigoare: ţelul prevăzut în 1993 nu a fost atins, după opt ani, nici măcar pe un sfert !
Înfăţişăm în acest număr al Buletinului (p.5-13) două cazuri foarte recente şi - prin neaşteptatele reacţii stârnite în două vechi oraşe ale Moldovei - foarte grăitoare pentru piedicile pe care Hotărârea 64/1993 le ridică ea însăşi pe drumul spre îndeplinirea scopului pentru care a fost emisă. În mod normal, ele - şi mai putem aduce şi altele în discuţie - ar trebui să convingă definitiv factorii competenţi cu privire la necesitatea revizuirii respectivului act normativ.

Ştefan S. Gorovei

Şedinţa din 15 mai 2001. Întrunit în prima sa şedinţă din anul 2001 - întreruperea a fost cauzată de absenţa din ţară a doi dintre membrii săi (cf. Buletinul, 10-12/2000, p.2) - Comitetul Director a analizat şi soluţionat problemele legate de activitatea Institutului, atât cea curentă, cât şi în perspectivă. Întrucât mandatul de cinci ani al Preşedintelui Institutului a expirat la 12 mai a.c. iar prin mutarea Congresului în luna septembrie alegerea noului Preşedinte nu se poate face decât atunci, Comitetul Director a decis - aplicând prin analogie cele stabilite în şedinţa sa din 21 septembrie 1999 (cf. Buletinul, 10/1999) - ca d-l Paul Cernovodeanu să asigure conducerea Institutului până la data fixată pentru alegeri. S-a decis ca, la expirarea mandatelor, foştii preşedinţi ai Institutului "Zotta" să fie cooptaţi automat ca membri ai Comitetului de Patronaj (în cazul când nu fac deja parte din acest organ de reprezentare onorifică).
La capitolul financiar, s-a analizat starea colectării cotizaţiilor, constatându-se din nou multe restanţe. În legătură cu participarea Institutului la tipărirea unor lucrări (volume de autor, ediţii de izvoare, de texte postume şi reeditări) realizate de membrii săi şi propuse să apară sub egida sa, într-una din seriile preconizate anterior, s-a stabilit că această participare va putea însemna o cotă de 1/6 până la 1/3 din costul total, în funcţie de cuantumul acestuia; diferenţa va trebui asigurată de solicitant din surse exterioare Institutului (sponsorizări, donaţii, subscripţii etc). S-a discutat, de asemeni, despre utilizarea fondurilor valutare în perspectiva trecerii la moneda europeană unică (euro).
Cu privire la activitatea editorială a Institutului, s-a constatat că revista Herb este în întregime culeasă; după estimările de moment, va avea 200 p. Buletinul Institutului se află în întârziere, nr.1-3/2001 neputând apărea la data firească (sfârşitul lunii martie); totuşi, pentru a respecta angajamentele faţă de membrii Institutului, Comitetul Director a hotărât să nu se facă un număr unic (1-6/2001), ci două numere, aferente celor două trimestre, dar care se vor expedia împreună.
În pregătirea Congresului din septembrie, s-au analizat înscrierile anunţate până acum şi s-a discutat cu privire la alegerea primilor membri de onoare ai Institutului "Zotta".

Şedinţa din 19 iunie 2001. Urmând a se cere prima serie de numere standardizate pentru cărţi (ISBN), Comitetul Director a precizat că - în conformitate cu art.6, § (c) din Statute şi cu hotărârea sa din 14.XII.1999 (cf. Buletinul, 1-3/2000, p.3) - publicaţiile Institutului "Sever Zotta" se vor grupa în trei serii: A. Studii şi cercetări (volume colective, volume de autor - culegeri de studii, monografii); B. Ediţii (izvoare, reeditări, opere postume); C. Caietele "Sever Zotta" (mici culegeri tematice, conform hotărârii Comitetului Director din 8 iulie 1999 - cf. Buletinul, 7/1999).
S-au discutat, de asemeni, unele probleme privind componenţa Consiliului Ştiinţific şi atribuţiile îndeplinite de unii membri ai Institutului, ca urmare a prevederilor art.14, al.2, din Regulamentul alegerilor (cf. Buletinul, 1-3/2001, p.7).
În şedinţă comună cu Consiliul Director al CHGS-I, s-a constituit Comitetul de Organizare a celui de-al XI-lea Congres de Genealogie şi Heraldică (Iaşi, 20-23 septembrie 2001). În conformitate cu art.9 din Regulamentul de Funcţionare a CHGS-I, membrii Consiliului Director alcătuiesc respectivul Comitet de Organizare.
S-au analizat noile înscrieri şi, în funcţie de subiectele propuse, s-a schiţat programul provizoriu, stabilindu-se alcătuirea câtorva secţiuni ale acestuia (şedinţele dedicate familiilor Balş şi Ghica).
Întrunirea Adunării Generale va avea loc în după-amiaza zilei de sâmbătă, 22 septembrie, aşa cum s-a anunţat prin prima circulară, difuzată în toamna anului trecut. O oră înainte de această întrunire, se va reuni Consiliul Ştiinţific, pentru a desemna, dintre membrii săi, pe noul Preşedinte al Institutului "Sever Zotta", urmând a fi confirmat de Adunarea Generală, conform art.19, al.2, din Statute.
Pentru stabilirea mai precisă a programului, a organizării propriu-zise şi a atribuţiilor, Comitetul de Organizare se va reuni din nou, la 10 iulie a.c., orele 17.30.
S-a dat citire adresei primite de la Preşedintele CNHGS, d-l Dan Berindei, membru al Academiei Române, cu privire la şedinţa festivă prilejuită de împlinirea a 30 de ani de la întemeierea Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie. În onoarea acestui eveniment, s-a propus baterea unei plachete jubiliare, al cărei preţ va fi de 150.000 lei în cazul când s-ar comanda cel puţin 50 de plachete. Întrucât până la ora respectivă fuseseră subscrise doar 15 plachete (de către membrii bucureşteni ai CNHGS, cei din Cluj necomunicând încă nici o cifră), s-a hotărât să se subscrie 35 de plachete, pentru a se ajunge, astfel, la minimul de 50, necesar pentru primirea comenzii. Această hotărâre a fost comunicată de îndată, prin E-mail, d-lui Tudor Tiron, la Bucureşti.
Întrucât câteva comune din judeţele Moldovei doresc să-şi stabilească însemnele heraldice, proiectele de steme au fost discutate şi avizate de principiu, urmând să se execute desene provizorii, spre a fi comunicate beneficiarilor pentru consultare, înaintea elaborării versiunilor definitive, care vor fi supuse discuţiei şi avizării în plenul CHGS-I, într-una din viitoarele şedinţe publice.
În sfârşit, s-au stabilit datele şedinţelor publice de comunicări din viitorul an academic, 2001-2002, după cum urmează: 11 septembrie (şedinţa de deschidere), 9 octombrie, 13 noiembrie şi 11 decembrie 2001, 15 ianuarie, 12 februarie, 12 martie, 9 aprilie, 14 mai şi 11 iunie 2002 (şedinţa de închidere).

În toamna anului trecut, redacţia revistei "Arhiva Genealogică" a primit din partea Editurii Academiei Române o circulară (nr.589/19.IX.2000) cu următorul conţinut:

  "Revenim cu rugămintea de a comunica autorilor şi colaboratorilor publicaţiei dumneavoastră că Editura Academiei Române nu primeşte manuscrisele decât culese la calculator, însoţite de dischetele aferente. Precizăm că dischetele trebuie să fie identice cu materialul prezentat pe hârtie, iar realizarea lor trebuie să respecte condiţiile minimale menţionate în anexa alăturată[Norme privind prezentarea manuscriselor, 10 p.]. Decizia a fost adusă la cunoştinţa tuturor comitetelor şi colegiilor de redacţie în anul 1999 şi reamintită la începutul acestui an, cu ocazia discuţiilor purtate la sediul editurii cu reprezentanţii delegaţi pentru a analiza condiţiile în care urmează să apară publicaţiile Academiei Române.
Menţionăm că această solicitare se impune nu atât pentru reducerea costurilor (ponderea acestei operaţii fiind mică în raport cu costurile de editare), cât pentru a evita numeroasele greşeli ce apar la transcrierea primară pe calculator a manuscriselor dactilografiate sau scrise de mână şi pentru a ne putea încadra cu pregătirea editorială (redacţională şi tehnoredacţională) într-un interval de timp mai scurt. Editura nu dispune de personal care să facă operaţii de culegere simplă, ci numai de personal care să tehnoredacteze şi să pagineze pe calculator.
În speranţa că demersul nostru va fi corect apreciat şi că se va înţelege că în prezent - când ne pregătim să intrăm în secolul XXI - nici o editură nu mai primeşte manuscrise dactilografiate sau scrise de mână, vă exprimăm mulţumirile noastre. În consecinţă, vă informăm că această decizie devine obligatorie începând cu data de 1 octombrie 2000".

Informăm, la rândul nostru, pe colaboratorii "Arhivei Genealogice", ca şi pe cei ai revistei "Herb", că subscriem întru totul acestor recomandări şi le privim şi noi ca obligatorii. Ceea ce nu există la nivelul Editurii Academiei nu există nici în cadrul redacţiei ieşene, nici măcar "personal care să tehnoredacteze şi să pagineze pe calculator": întreaga activitate redacţională şi tehnoredacţională este asigurată, benevol, de numai doi oameni. Deşi această realitate este îndeobşte cunoscută, ni se trimit în continuare texte dactilografiate (şi mai ales prost dactilografiate !) şi chiar scrise de mână. Rugăm cât se poate de stăruitor pe colaboratorii publicaţiilor noastre să ţină seama de indicaţiile aflate în paginile finale ale respectivelor reviste şi să se străduiască a se conforma acelor cerinţe. Asigurându-i pe toţi de întreaga noastră înţelegere, socotim că suntem în drept să le cerem o minimă reciprocitate, în folosul comun şi pentru a atinge mai uşor scopurile pe care ni le-am propus împreună.

Ştefan S. Gorovei

Stemele  municipale  şi  judeţene:
între  heraldică,  istorie  şi  interpretările  vulgarizatoare

La 12 iunie a.c., Filiala Iaşi a Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române a primit adresa nr.20.447 din 11 iunie 2001 a Consiliului Local al Municipiului Roman, Primăria Municipiului Roman. O reproducem în întregime, fără nici cea mai mică modificare, lăsând comentariile în seama cititorilor avizaţi:

Prin prezenta vă rugăm să avizaţi favorabil proiectul Stemei municipiului Roman, aşa precum a fost el aprobat, în şedinţa Consiliului local Roman în ziua de 21 februarie 2001, alcătuit din următoarele simboluri heraldice:
- un scut triunghiular cu vârful în jos care are câmpul fasciat în două zone printr-o linie oblică de la stânga la dreapta de tipul "scut tăiat în bară". În mijlocul fiecărei zone este reprezentat câte un simbol: a) în primul rând, de sus, capul de mistreţ, - simbol al bogăţiei pădurilor - vânatul - şi care face parte din primul sigiliu al oraşului Roman, ce avea o inscripţie în limba latină şi o cruce - amplasată într-un câmp de culoare roşie-emailată şi b) al doilea câmp, de culoare aurie, care are un simbol al creştinismului - prezenţa figurată a Episcopiei Romanului, de culoare roşie - care atestă faptul că, încă din primii ani ai existenţei sale, de peste 6 veacuri atestate, oraşul a căpătat o mare importanţă religioasă, perpetuată şi amplificată până în zilele noastre, prin înfiinţarea Episcopiei, ajunsă la rangul de Mitropolie la sfârşitul domniei lui Alexandru cel Bun şi apoi în timpul lui Ştefan cel Mare, fiind şi necropolă domnească, deoarece aici este înmormântată Anastasia Doamna, soţia lui Roman Muşat şi mama lui Alexandru cel Bun. Marginile, linia de fasciere şi alte elemente din contur sunt realizate cu linii de culoare neagră;
- scutul fasciat este timbrat de un zid de cetate cu şapte turnuri, crenelate, care evocă elocvent cele două cetăţi medievale ale Romanului şi faptul că urbea noastră, prin poziţia sa, şi-a dobândit un rol important administrativ, social şi politic pe parcursul istoriei, fiind reşedinţă de ţinut şi capitală a Ţării de Jos în vremea urmaşilor lui Alexandru cel Bun, când era cunoscut sub numele de "Târgul de Jos", municipiu şi reşedinţă de judeţ până în 1950, când a fost desfiinţat în mod abuziv, nedreptate flagrantă care sperăm să fie înlăturată în anii ce vin.
Numărul turnurilor de cetate indică şi gradul cel mai mare în ierarhia oraşelor, acela de municipiu. Culoarea zidurilor şi a turnurilor este aur - galben.
Toate culorile stemei sunt saturate - emailate.
Pentru susţinerea demersului nostru, în şedinţa Consiliului local mai sus menţionată a fost desemnată o delegaţie condusă de preşedintele Comisiei de cultură, învăţământ, culte şi sănătate, profesorul Mihai Andone, având în componenţă şi pe viceprimarul consilier Vasile Cojocariu şi preotul consilier Viorel Mitru.
În speranţa înţelegerii cuvenite şi aprobării stemei municipiului Roman, acţiune care trenează de 9 ani, vă mulţumim.
Preşedinte de şedinţă, Consilier Mioara COCEA (L.S.)
Primar, Ing. Dan Ioan CĂRPUŞOR (L.S.)
Secretar, jurist Gheorghe CARNARIU

Această scrisoare a fost redactată şi trimisă într-un context care merită să fie cunoscut mai în amănunt, întrucât este ilustrativ pentru greutăţile pe care le întâmpinăm în strădania de a asigura stabilirea corectă a armorialului teritorial al României.
În discuţiile pentru stabilirea stemei municipiului Roman, Filiala Iaşi a CHGS este implicată din 1999: prin adresa nr.10/25.III.1999, am oferit sprijinul nostru, rugând pe primarul de atunci, d-l Ion Vlad, să ne comunice "stadiul elaborării unui asemenea însemn" şi să delege "o persoană autorizată din partea Consiliului Municipal cu care să colaborăm în vederea definitivării stemei". Cu adresa nr.6201, primită la 18 mai 1999, Primăria Municipiului Roman a trimis la Iaşi trei variante de stemă, în care vechiul însemn - capul de mistreţ - se afla în combinaţie fie cu o cruce, fie cu silueta bisericii episcopale din Roman, fie cu trei spice de grâu (stema fostului judeţ Roman).
S-a răspuns cu adresa nr.15/24 IX.1999, sub semnătura preşedintelui Filialei Iaşi a CHGS - d-l Ştefan S. Gorovei - după cum urmează:
Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie (Filiala Iaşi) a examinat cu toată atenţia variantele de stemă propuse pentru Municipiul Roman, precum şi documentaţia aferentă, pe care aţi binevoit a ni le remite însoţite de adresa nr.6201/1999. Discuţiile purtate în şedinţele din 8 iunie şi 21 septembrie 1999 au pus în evidenţă carenţele foarte grave atât ale concepţiei care a stat la baza realizării respectivelor variante, cât şi ale aşa-zisei "descrieri tehnice": practic, nici concepţia, nici desenul, şi nici descrierea nu au nimic de-a face, din păcate, cu ştiinţa şi arta heraldică.
Analizând variantele propuse, Comisia a constatat tendinţa de a se figura în stema Municipiului Roman calitatea de sediu episcopal; ţin să Vă asigur, Domnule Primar, că acest lucru nu este necesar, pentru simplul motiv că oraşul DVoastre posedă una din stemele cele mai vechi din Moldova, realizată, după toate probabilităţile, pe la sfârşitul veacului al XIV-lea sau începutul celui următor (pe vremea când se mai practicau inscripţiile latineşti ale peceţilor), deci dintr-o etapă anterioară întemeierii Episcopiei de Roman. Această pecete a fost folosită până pe la sfârşitul veacului al XVII-lea, fără ca romaşcanii de atunci să o modifice pentru a semnala apariţia Episcopiei. Or, conform regulilor ştiinţei şi artei heraldice - care sunt multiseculare şi de folosinţă universală, nemaiavând nevoie a fi supuse "dezbaterii publice" pentru a căpăta "girul unei secţiuni largi a populaţiei" - o stemă este cu atât mai valoroasă cu cât este păstrată în forma ei veche, atestată cu veacuri în urmă. Aceasta este, de altminteri, şi dovada cea mai convingătoare a continuităţii şi a statorniciei. Vă reamintesc, de pildă, că stema oraşului Paris reprezintă şi azi - ca şi acum 700 de ani - o corăbioară (legată de o veche îndeletnicire a unei bresle pariziene), fără să se fi adăugat ceva care să simbolizeze Sorbona sau catedrala Notre Dame; la fel, oraşul englez Oxford are şi azi străvechea stemă reprezentând un bou, deşi între timp a devenit "sediul" celebrei universităţi.
Pe de altă parte, nu se justifică nici alăturarea vechii steme a oraşului (capul de mistreţ) şi a stemei fostului judeţ (cele trei spice de grâu - care, între altele fie spus, trebuie figurate pe roşu şi nu pe albastru): aceasta din urmă figurează deja în stema judeţului Neamţ şi ea va redeveni stema judeţului Roman, atunci când acesta îşi va redobândi existenţa la care îi dă dreptul lungul său trecut istoric.

Membrii Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie de la Iaşi Vă sugerează să păstraţi multisecularul însemn al oraşului Roman în forma pe care a stabilit-o, în 1930, Comisia Consultativă Heraldică a României şi care se descrie, foarte simplu, astfel: pe roşu, un cap de mistreţ de aur (Maria Dogaru, Din heraldica României, Bucureşti, 1994, p.139 şi fig.282). Vom proceda la îmbunătăţirea desenului din perioada interbelică, pentru a-l pune mai bine de acord - ca expresivitate şi precizie - cu mesajul stemei medievale. Colegul căruia Comisia noastră îi încredinţează desenarea stemelor este romaşcan de baştină şi eu însumi sunt legat de oraşul DVoastre, care este şi oraşul străbunilor mei după mamă. Vă rog să vedeţi, în aceste amănunte, garanţia dorinţei noastre sincere ca oraşul Roman să aibă o stemă nu numai corectă şi frumoasă, dar şi capabilă să exprime, în graiul heraldic, vechimea şi strălucita istorie a localităţii, precum şi reintrarea pe făgaşul tradiţiilor istorice ale naţiunii noastre.

Primăria Municipiului Roman a răspuns cu adresa nr.14.730/10.XII.1999, semnată de Ion Vlad (primar), Gheorghe Carnariu (secretar) şi Ana Maria Alexe (şef serviciu urbanism):

Urmare a scrisorii dumneavoastră din septembrie, ţinem să vă mulţumim pentru preocuparea şi grija ce o arătaţi realizării unei steme adecvate a municipiului Roman.
Constatăm că, în fapt, nu este vorba de găsirea unui simbol al municipiului, ci doar de elaborarea unui desen cât mai sugestiv al emblemei deja consacrate pentru acest oraş.
Ne însuşim criticile dumneavoastră referitoare la stângăcia cu care au fost prezentate propunerile noastre, dar ţinem să precizăm următoarele:
- Desenele au fost realizate de către arhitecţii serviciului de urbanism, la indicaţiile domnului profesor Ursachi Vasile şi ale domnului profesor Stochi.
- În toate variantele este păstrat simbolul mistreţului - emblemă pe care o recunoaştem şi o apreciem ca reprezentativă pentru trecutul istoric al urbei - dar au căutat să precizeze şi alte valenţe ale acestui oraş.
- Dacă în epoca medievală acest însemn era reprezentativ pentru zona oraşului - vânătoarea - aceasta nu se regăseşte în realitatea zilelor noastre.
- Credem că, între simbolurile heraldice consacrate îşi pot găsi loc şi altele - noi - pentru că - deşi nu avem cunoştinţe de specialitate - apreciem că şi această ştiinţă este flexibilă şi nu rigidă, închistată în dogme.
- De altfel, actul normativ (chiar imperfect) care stabileşte posibilitatea ca localităţile să beneficieze de steme proprii, Hotărârea Guvernului României nr.64 din 15.02.1993 prevede la art.2 "elaborarea modelului stemelor se face de către … consiliile locale …, cu consultarea specialiştilor", ba, mai mult stipulează în continuare "şi se supune dezbaterii locuitorilor".
- Mai departe se prevede ca propunerile să fie însuşite de consiliile locale şi analizate de comisiile judeţene special instituite; noi am parcurs toate aceste etape, dar propunerile noastre nu au fost agreate de comisia dumneavoastră.
În această situaţie, vă rugăm să încercaţi împreună cu colaboratorii dumneavoastră să găsiţi o stemă a Romanului cu care atât municipalitatea cât şi cetăţenii acestui oraş moldav să fie mândri a ieşi în ţară şi în lume.

După discuţii în grupul de lucru - special constituit pentru problema heraldicii teritoriale - precum şi în plenul Comisiei, s-a răspuns, sub semnătura Preşedintelui CHGS-Iaşi, după cum urmează (adresa nr.34/24.XII.1999):

Stimate Domnule Primar,
Scrisoarea DVoastre nr.14.730 din 10 decembrie 1999 a fost prezentată Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie (Filiala Iaşi) şi citită în şedinţa publică din 14 decembrie. Membrii Comisiei şi-au manifestat nedumerirea şi m-au împuternicit să Vă transmit cele ce urmează.
Elaborarea unei steme - pentru o persoană, o familie, o comunitate umană (sat, oraş, judeţ, ţară) sau o instituţie - nu se poate face cu ignorarea sau încălcarea regulilor ştiinţei şi artei heraldice, întrucât acestea alcătuiesc un "alfabet" de circulaţie şi cu valabilitate universală, şi nu regională sau naţională. Cunoştinţele de specialitate în acest domeniu nu intră în categoria celor care formează cultura generală, asigurată de învăţământul liceal sau transmisibilă prin mijloacele de informare în masă, ca urmare, impresiile şi opiniile nespecialiştilor nu pot intra în discuţie şi nu constituie argumente. E drept că, în programele facultăţilor noastre de istorie, cursuri speciale menite să transmită cunoştinţe generale de heraldică s-au introdus abia după 1990, dar acesta nu este un argument pentru ca în probleme de heraldică să se ceară - şi mai ales să se ţină cont de - părerile şi impresiile persoanelor cărora le lipsesc cunoştinţele de specialitate. Nu credem că atunci când, în oraşul DVoastre, ar apărea probleme de sănătate sau de finanţe, s-ar cere părerea istoricilor sau a arheologilor, şi nu a medicilor şi a economiştilor.
DVoastră ne spuneţi că variantele stemei Romanului trimise Comisiei de Heraldică de la Iaşi "au fost realizate […] la indicaţiile domnului profesor Ursachi Vasile şi ale domnului profesor Stochi" - probabil d-l prof. Lucian Strochi de la Piatra Neamţ. Or, d-l dr. Ursachi este, cum bine se ştie, specialist în arheologia perioadei dacice şi nu se cunoaşte să fi avut vreodată preocupări în domeniul heraldicii româneşti, materializate în contribuţii ştiinţifice tipărite; deci opinia d-sale în această problemă nu poate constitui un argument, şi nici (şi cu atât mai puţin încă) o indicaţie. Pe de altă parte, d-l prof. Lucian Strochi, contactat telefonic în dimineaţa zilei de 13 decembrie, ne-a confirmat că opinia şi îndemnul d-sale nu au fost altele decât acelea pe care Vi le-a comunicat şi comisia noastră, anume că Romanul trebuie să păstreze stema pe care o are de peste şase secole.
În adevăr, stema de care oraşul DVoastre a beneficiat în cursul Evului Mediu şi în perioada interbelică este cea mai frumoasă şi cea mai artistic realizată din câte se cunosc pentru oraşele Moldovei medievale. Cercetări foarte recente au arătat că ea datează cel puţin de la sfârşitul veacului XIV şi că e foarte probabil ca ea să reprezinte emblema unui voievod local, dinainte de descălecatul lui Dragoş vodă - o comunicare pe această temă este programată pentru şedinţa Comisiei noastre din 11 ianuarie 2000. În aceste condiţii, vedeţi că stema oraşului nu are nici o legătură cu presupusa vânătoare din "codrii" Romanului: aceasta este o interpretare vulgară a însemnului heraldic, de natură să-i diminueze valoarea excepţională şi, implicit, să micşoreze în chip nejustificat vechimea însăşi a localităţii, pentru care respectivul însemn constituie un indiciu foarte preţios şi neluat până acum în seamă. Adaug că acesta este un caz unic pentru spaţiul Moldovei medievale.
Pe de altă parte, trebuie să Vă spun că regulile heraldicii nu sunt nicidecum "închistate în dogme", cum ar putea crede neiniţiaţii şi răuvoitorii, ci ele doar veghează la codificarea şi transmiterea corectă şi nealterată a unui mesaj care vine din străvechime, şi nicidecum din "realitatea zilelor noastre" - decât dacă localitatea respectivă ar fi, eventual, o creaţie a zilelor noastre, ceea ce, evident, nu este cazul oraşului Roman. Modificarea elementelor siluieşte acest mesaj, îi scade valoarea, punându-l pe o treaptă inferioară în raport atât cu valoarea sa iniţială, cât şi, în chip evident, cu alte mesaje similare. Nu cred că acesta este scopul pe care îl urmăriţi. Ca să fiu încă şi mai explicit, Vă voi spune că există în Europa câteva oraşe ale căror steme au rămas aşa cum au fost ele stabilite la începutul existenţei lor, fără să li se fi făcut nici o modificare atunci când s-au produs "salturi calitative" în statutul lor: un exemplu strălucit îl constituie oraşul Oxford, în a cărui stemă se află  un bou (în engleză, ox înseamnă bou); celebra universitate, întemeiată în acest oraş şi care i-a făcut şi-i face faima, nu a determinat modificarea stemei: nici locuitorii n-au spus vreodată că stema nu-i reprezintă sau că evocă un fapt care "nu se regăseşte în realitatea zilelor noastre", şi nici heraldiştii britanici n-au propus schimbarea ei sub pretextul de a "flexibiliza" regulile ştiinţei heraldice. Acelaşi este cazul oraşului Paris, care are ca stemă o bărcuţă, precum şi a oraşului München, a cărui stemă înfăţişează un călugăraş. Continuitatea simbolului heraldic reflectă perfect continuitatea de viaţă a unei localităţi - şi noi credem că tocmai această realitate este elementul cel mai important al mesajului pe care trebuie să-l transmită - prin lume şi peste veacuri - stema oraşului Roman.

Vă referiţi, în scrisoarea DVoastre, la prevederile H.G. 64/1993, care pune elaborarea stemelor în sarcina consiliilor locale, "cu consultarea specialiştilor", urmând a fi supuse, apoi, "dezbaterii locuitorilor".
Respectiva hotărâre a fost elaborată sub influenţa şi după modelul Decretului nr.503/1970 al Consiliului de Stat al R. S. R.; principala ei eroare constă în faptul că lasă impresia că ar exista, în toate judeţele ţării, o puzderie de specialişti care abia aşteaptă să fie "consultaţi" de către consiliile locale (comunale, municipale, judeţene). Adevărul este, însă, că nu există, în România, mai mult de patru - maximum cinci - persoane care să poată asigura, cu toată competenţa, această consultanţă.
A pune asemenea probleme în dezbaterea locuitorilor e, pe de altă parte, o prevedere absolut găunoasă, care vine din cea mai autentică demagogie, pentru simplul motiv că nimic din ceea ce ţine de ştiinţă nu poate fi supus votului popular.
Este, deci, contra-productivă referirea la H.G. 64/1993 - act normativ nu imperfect, ci inept, impregnat de o mentalitate asupra căreia nu are rost să insistăm; în cursul dezbaterii care a avut loc la Iaşi, în octombrie 1997, reprezentantul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală, d-l Dan Zaharia, a recunoscut public gravele deficienţe ale acestui act şi a solicitat Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române să preia iniţiativa în ducerea la bun sfârşit a ţelului propriu-zis al acestei H.G. Urmarea a fost deblocarea acestei activităţi, revizuirea întregului material trimis la Bucureşti din judeţele ţării, transferarea la Iaşi a proiectelor de steme venite din Moldova şi, apoi, aprobarea de către Guvern a unui prim lot de steme ("Monitorul Oficial", nr.390 şi 391 din 15 octombrie 1998 şi, mai recent, nr.490 din 12 octombrie 1999).

Învestirea Comisiei de Heraldică de la Iaşi cu dreptul de a aviza în primă instanţă stemele pentru localităţile şi judeţele Moldovei este semnul unei descentralizări, menite să uşureze şi să urgenteze aducerea la îndeplinire a H.G. 64/1993 în spiritul ei. Nu este vorba, deci, ca autorităţile de stat să impună folosirea unor însemne heraldice, ci e numai problema ca stemele teritoriale (pentru comune, oraşe şi judeţe) să se elaboreze sub privegherea specialiştilor. În această problemă, care este şi rămâne de interes naţional - întrucât priveşte reprezentarea comunităţilor omeneşti din România într-un limbaj universal - nu încap nici politizările, nici orgoliile locale. Fiind vorba de un domeniu care ţine de o ştiinţă anume, nu poate fi invocată - în raportul cu specialiştii - nici autonomia locală, garantată de lege pentru probleme administrative, şi care, deci, nu poate ocoli sau încălca legile, principiile şi regulile vreunei ştiinţe anume.
După şase ani de activitate în acest domeniu, Filiala din Iaşi a Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie şi-a fixat principiile pentru stabilirea heraldicii teritoriale, ţinând seama în primul rând de valorificarea zestrei noastre heraldice, singura care poate asigura formularea şi transmiterea mesajului nostru privind vechimea, statornicia şi continuitatea respectivelor comunităţi umane - acesta este, de altminteri, ţelul heraldicii, şi nu realizarea de panouri publicitare. Principiile adoptate de Filiala noastră sunt expuse în studiul Mic îndreptar de heraldică (nu numai) ieşeană, publicat în revista "Arhiva Genealogică", 1-2/1997, p.305-339.
Membrii Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie de la Iaşi Vă roagă să le oferiţi posibilitatea unei întâlniri cu reprezentanţii Municipiului Roman - profesori, muzeografi, consilieri municipali - pentru un dialog deschis, care să poată apropia punctele de vedere ale specialiştilor şi ale nespecialiştilor într-o problemă care este de interes comun. Grupul de lucru constituit deja în cadrul Comisiei noastre este de acord să se deplaseze în acest scop la Roman pe cont propriu, la data pe care - începând cu mijlocul lunii ianuarie 2000 - o veţi propune DVoastră şi o vom stabili, apoi, de comun acord. Ne-am bucura dacă la această întâlnire ar putea participa şi d-l prof. Lucian Strochi. Colegii mei şi cu mine sperăm că, în felul acesta, vom reuşi să fixăm elementele cu adevărat importante pentru stema unuia dintre cele mai vechi oraşe din Moldova, clarificând, totodată, termenii în care se poate purta o discuţie pe o asemenea temă.

Nici un răspuns nu a mai venit, apoi, din partea Primăriei Municipiului Roman sau a Consiliului Local: propunerea de dialog şi oferta noastră de a discuta cu profesorii, muzeografii şi consilierii municipali au fost socotite, probabil, lipsite de interes. Din parte-i, CHGS-I şi-a făcut, mai departe, datoria: în şedinţa publică din 11 ianuarie 2000 - la care, dat fiind anunţul pe care îl transmisesem autorităţilor interesate (interesate ?!) de la Roman, ne-am fi aşteptat să participe şi un reprezentant al lor - s-a prezentat comunicarea Heraldică şi istorie în sigiliul medieval al oraşului Roman, al cărei rezumat foarte condensat a fost publicat în Buletinul Institutului Român de Genealogie şi Heraldică "Sever Zotta", 1-3/2000, p.6-7. Discuţiile pe marginea respectivei comunicări au pus în evidenţă atât caracterul şi calităţile cu totul excepţionale ale vechiului sigiliu romaşcan, cât şi îndreptăţirea poziţiei pe care CHGS-I o adoptase în problema stemei actualului Municipiu Roman.

La mijlocul verii, un mesaj telefonic al Primăriei din Roman ne-a adus vestea că noul primar al municipiului s-a declarat de acord cu propunerile Comisiei de la Iaşi şi am fost invitaţi la o discuţie cu d-sa. A fost o întâlnire amicală, cu exprimarea deschisă a poziţiilor: d-l primar ne-a spus că a citit scrisorile venite de la Iaşi şi că înţelege corectitudinea punctului nostru de vedere, întru sprijinirea căruia venea, acum, micul articol din Buletinul Institutului "Zotta", cu concluziile unei cercetări mai profunde şi depăşind cadrul restrâns al unei probleme de sigilografie şi de heraldică. Ne-am despărţit cu convingerea că ştiinţa şi bunul simţ au câştigat, în folosul tuturor.
Spre sfârşitul iernii, au început să sosească semnale că, totuşi, eram încă în acelaşi punct pe care-l crezusem depăşit în urma discuţiilor din vară. Materializarea revenirii la vechea poziţie a constituit adresa nr.20.447 din 11 iunie 2001, publicată mai sus (p.5).
Din păcate, pledoaria delegaţiei (recte, a d-lui prof. Mihai Andone), făcută în şedinţa publică din 12 iunie a.c., nu a adus nici un argument contrar acelora exprimate de CHGS-I în scrisorile din 24 septembrie 1999 şi 24 decembrie 1999 (publicate mai sus, p.6-7 şi 8-10). Astfel, s-a argumentat în faţa membrilor Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie (Iaşi) şi a întregii asistenţe (studenţi, profesori, cercetători, arhivişti, muzeografi), cât de important ar fi să se introducă în stema Romanului un element care să exprime, dacă nu calitatea de sediu al episcopiei, cel puţin creştinismul românilor; aceasta ar constitui - după opinia vorbitorului - o mare mângâiere pentru … categoriile defavorizate de cetăţeni ai Romanului, pentru toţi cei care, în vremea din urmă, au ajuns să trăiască o viaţă chinuită. De aici, şi apelul de a aborda respectiva problemă nu numai sub aspectul ei ştiinţific, raţional, ci şi sub aspectul ei sentimental.
Unii dintre membrii prezenţi ai CHGS-I au încercat să explice, încă o dată, cât de netemeinică apare, în contextul discuţiilor pur ştiinţifice, poziţia aceasta. Faptul că vorbitorii au exprimat şi apărat acelaşi punct de vedere a fost interpretat, în mod bizar, ca fiind expresia unui soi de complicitate anti-romaşcană într-o problemă vitală pentru Roman şi în legătură cu care "sentinţa" (s-a folosit chiar acest cuvânt !) fusese deja pronunţată.
S-a văzut, de fapt, că nici una dintre demonstraţiile puse la dispoziţia autorităţilor romaşcane (prin scrisorile din 1999 şi articolul publicat în 2000) nu era cunoscută membrilor delegaţiei, dialogul pe tărâmul ştiinţific - al istoriei sau al heraldicii - fiind menit să rămână într-un plan foarte îndepărtat ("descrierea" stemei, reprodusă în p.5, este absolut grăitoare în acest sens). Nu s-a adus, astfel, nici un contra-argument întemeiat ştiinţific pentru a se accepta modificarea stemei Romanului, aşa cum a fost ea fixată de Comisia Consultativă Heraldică a României, prin heraldizarea stemei pe care a avut-o, în veacurile XIV-XVII, Târgul lui Roman.
Rămâne deschisă invitaţia la un dialog real, ştiinţific, raţional şi eficient, purtat numai pe tărâmul istoriei şi al heraldicii, fără considerente lăturalnice şi, mai ales, fără interpretările vulgarizatoare care coboară inutil nivelul oricărei discuţii oneste.

O  experienţă  vasluiană

Invitat, în ziua de 24 aprilie 2001, la şedinţa Consiliului Judeţean Vaslui, pentru explicaţii suplimentare în legătură cu proiectul de stemă a judeţului Vaslui, am constatat iarăşi efectele nocive ale unor prevederi din Hotărârea de Guvern 64/1993 privind metodologia şi atribuţiile organelor judeţene în avizarea simbolurilor heraldice. Această stemă, cu o compoziţie dintre cele mai echilibrate şi mai interesante din Moldova, îmbinând însemnele celor trei foste ţinuturi (Vaslui, Tutova şi Fălciu) care au intrat în componenţa actualului judeţ Vaslui, realizată cu câţiva ani în urmă de graficianul Paul Olaru, a primit avizul favorabil al CHGS-Iaşi şi apoi pe acela al Comisiei administrative judeţene, cu un singur vot împotrivă. Din păcate, ca pretutindeni, o opoziţie apărută prin influenţa orgolioasă a unor celebrităţi locale şi eficient promovată de gazetari incompetenţi, puţin preocupaţi de exactitatea informaţiilor şi de calitatea dezbaterilor publice, a blocat - sperăm că doar temporar - acest proiect valoros. Prof. Dumitru V. Marin, consilier judeţean, şi câţiva ziarişti de la o publicaţie locală pe care tot d-sa o controlează, au exprimat în şedinţa Consiliului Judeţean şi, respectiv, într-un articol din "Meridianul", nr. 37, din 23-25 aprilie 2001, câteva opinii simptomatice pentru climatul în care se desfăşoară procesul de stabilire a armorialului teritorial în România. Astfel, s-a afirmat că stema (o "bâzdâganie", după expresia d-lui prof. Marin) "este contestată de specialiştii în heraldică şi de toţi oamenii de bun simţ din judeţ", urmând apelul patetic spre efortul colectiv al tuturor concetăţenilor, invitaţi să propună alte variante şi să trimită desene la redacţia numitei gazete. "Specialiştii în heraldică […] din judeţ" (cum de nu a ştiut nimeni, până acum, cât de bogat este judeţul Vaslui în heraldişti şi cum de nu au fost cooptaţi toţi aceşti specialişti în Comisia Naţională de Heraldică ?!), nenominalizaţi, au fost reprezentaţi de vocea publică a d-lui Viorel Beldiman; d-sa, deşi a declarat că nu se consideră "un expert în heraldică", a afirmat că socoteşte respectiva stemă "nesemnificativă, prin faptul că în cataloagele de heraldică a vechilor steme mă refer la Fălciu, Tutova şi Vaslui elementele erau, elanul - nu vaca, peştii ca simbol al creştinismului, nu trei peşti care arată foarte bine pe o tavă cu câte o felie de lămâie în gură, iar stupul este identic cu vechea emblemă" (am reprodus întocmai declaraţia d-lui Beldiman, aşa cum a fost consemnată de ziariştii C. Lapa şi C. Popescu în numărul menţionat al ziarului "Meridian").
Aşadar, boul de Fălciu (sau de Ialan, prin restricţie geografică) - şi nu elanul sau … boul de elan, cum se exprimă d-l Beldiman şi ziariştii - a fost incriminat, pentru că este "urât" şi, printr-o cunoscută metaforă, ar putea sugera anume contraperformanţe intelectuale ale celor care l-ar accepta ca simbol; în acest sens, a fost citată şi "interesanta poziţie" a unui "om simplu", care, la vederea bâzdâganiei, ar fi exclamat: "Iaca boul din Vaslui !". Peştii ar fi - tot după opinia "specialiştilor în heraldică din judeţ", exprimată prin purtătorul lor de cuvânt, d-l Viorel Beldiman - simbolul creştinismului, când, în realitate, este vechiul însemn heraldic al ţinutului Tutova, derivat din stema Bârladului şi simbolizând o importantă bogăţie naturală a locurilor. Doar stupul cu albine, vechiul însemn heraldic al ţinutului Vaslui, pare a fi rămas necontestat, deşi, constatând că "este identic cu vechea emblemă", d-l Beldiman nu pare a fi exprimat un sentiment de mulţumire; de aceea, pentru a fi în linia mentalităţii care a generat toate celelalte "obiecţii", un maliţios ar adăuga că s-ar fi putut observa şi aici … primitivismul stupului şi s-ar fi putut propune un stup ... sistematizat, ca exprimând, eventual, o "realitate a prezentului".

Acestea fiind posibilităţile de înţelegere a specificului heraldic, cel puţin la nivelul unor medii de formare a opiniei publice şi al factorilor de decizie administrativă, nu au mai surprins propunerile unor consilieri de a se utiliza, ca un compromis, doar capul de bou (socotit, desigur, mai puţin compromiţător …), de a se schimba culoarea câmpului (roşu, pentru toate judeţele din Moldova), fiindcă ar fi un simbol al comunismului şi, în sfârşit, de a se găsi o mobilă care să exprime "realizările prezentului", ba chiar şi cele viitoare, fiindcă "nu tot ce e vechi este bun". S-a invocat, în acest sens, şi un articol de lege, care situează tradiţia pe ultimul loc în ierarhia argumentelor care trebuie să conducă spre alegerea simbolurilor (Gh. Trifan). Prefectul judeţului, d-l Ioan Ţibulcă, a exprimat un punct de vedere în consens cu cel al presei şi al unor consilieri, fiind decis să nu avizeze stema propusă.
O problemă colaterală, dar nu fără semnificaţie, a fost aceea a modului în care este înţeles actul de creaţie în heraldică: desenul heraldic este cu totul deosebit de acela realizat de un grafician, oricât de valoros şi de talentat. La solicitarea CHGS-I, d-l Tudor R. Tiron (unul dintre cei câţiva buni desenatori heraldişti pe care îi avem în România), trebuie să asigure unitatea stilistică a stemelor pentru Moldova şi forma definitivă a desenului, capabilă să fie reprodusă în "Monitorul Oficial" şi să intre, apoi, în circuitul lucrărilor de specialitate. Ca urmare, d-sa a dat o variantă corectată din punct de vedere heraldic şi nesemnificativ diferită de aceea a d-lui Paul Olaru, câştigătorul recunoscut al concursului din 1993, ceea ce a fost calificat drept tentativă de "plagiat". De fapt, şi d-l Olaru nu a făcut altceva decât să reproducă fidel mobilele din stemele interbelice create de Comisia Consultativă Heraldică. Neînţelegerea unui specific în heraldică, acela al necesităţii unei continue "copieri", a devenit în publicaţia menţionată argumentul spectaculos pentru denunţarea unei adevărate cabale împotriva d-lui Paul Olaru şi a unei lupte "acerbe, deoarece sunt mulţi bani la mijloc".
Nivelul neprofesionist al gazetăriei actuale este confirmat şi de relatarea însăşi a dezbaterii de la Consiliul Judeţean, perfect urbană şi deschisă în exprimarea poziţiilor, chiar dacă unele fără suport ştiinţific. În "Monitorul de Vaslui", din 25 aprilie 2001, sub semnătura d-lui Lucian Ursulescu, şedinţa a fost "circul de marţi", membrii CHGS-Iaşi care au avizat stema incriminată sunt doar "specialişti" (între ghilimele, fireşte, în comparaţie cu nenumăraţii adevăraţi specialişti în heraldică din judeţul Vaslui …) iar semnatarul acestor rânduri, care a pledat pentru păstrarea tradiţiilor, continuitatea culturală şi asumarea competenţelor, este mustrat pentru critica presei locale şi împovărat de o mărturisire inexactă şi, în consecinţă, compromiţătoare, aceea de a avea "preocupări în domeniul genealogiei heraldice". Şansa acestei şedinţe de consultări a fost, din aceeaşi perspectivă, competenţa juridică a d-lui Gheorghe Trifan, care "l-a învârtit" pe invitat "prin hăţişul articolelor de lege [adică a invocat prevederea ce promovează simboluri ale "realizărilor" economice actuale în sfera heraldicii - n.ns.] şi i-a închis acestuia gura". Nu insistăm asupra capacităţilor de exprimare corectă, oral sau în scris, pe care le ilustrează cele câteva citate din gazetele vasluiene.
În această atmosferă nefavorabilă, generată de un act normativ neinspirat, intenţia de a se parcurge măcar etapa creării stemelor pentru judeţe, municipii şi oraşe din Moldova poate să devină un proiect cu puţine şanse în viitorul apropiat. O modificare legislativă, care să permită deblocarea situaţiei prin afirmarea competenţelor în domeniu, a devenit - în chip vizibil şi de multă vreme - imperios necesară.

Mircea Ciubotaru

De la Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie (Filiala Iaşi)

Şedinţele de comunicări
Marţi, 10 aprilie 2001: Elena Monu, Case istorice din zona Bârladului. Implicaţii genealogice; Vasile Bădicel, Ascendenţi şi descendenţi ai mitropolitului Silvestru Morariu-Andreievici.
Marţi, 15 mai 2001: Liviu Pilat, Neamul Calapodeştilor (secolele XV-XVII); Anton Coşa, Sigilii eclesiastice catolice în Moldova (secolele XVIII-XX).
Marţi, 12 iunie 2001: Vasile Munteanu, Un personaj enigmatic: postelnicul Negrea; Ştefan S. Gorovei, Căsătoriile imperiale ale lui Ştefan cel Mare. Maria de Mangop (I)

Cu şedinţa din 12 iunie, s-a încheiat actualul an academic. Deschiderea anului academic 2001-2002 este prevăzută pentru marţi, 11 septembrie 2001, şedinţele urmând a avea loc la datele anunţate (cf. p. 3). Modificările de date nefiind cu totul excluse, membrii CHGS-Iaşi şi cei care doresc să asiste la aceste şedinţe sunt rugaţi să se intereseze - tel.: 21.86.77; 16.44.16 (Mircea Ciubotaru); 14.75.25 (Ştefan S. Gorovei); 23.71.01 (Petronel Zahariuc) - pentru confirmarea datei. În absenţa unor precizări speciale, locul (Biblioteca Institutului "A. D. Xenopol", str. Lascăr Catargi nr.15) şi ora (17.30) rămân întotdeauna aceleaşi.
Membrii Comisiei şi membrii Institutului "Sever Zotta" sunt invitaţi la aceste şedinţe şi sunt rugaţi să anunţe din timp titlurile comunicărilor pe care doresc să le prezinte. Reamintim că atât participarea la şedinţe, cât şi prezentarea de comunicări nu sunt condiţionate de apartenenţa la aceste societăţi.

Mormintele  înaintaşilor

D-l Daniel Focşa (Bucureşti), membru al Institutului "Sever Zotta", ne-a făcut cunoscută situaţia precară în care se află mormântul istoricului Gheorghe Bezviconi (1910-1966), la cimitirul Bellu din Capitală. Din câte ştim, nu e singurul în această situaţie. Iar o inventariere a locurilor de veşnică odihnă ale înaintaşilor noştri într-ale genealogiei şi heraldicii ne pune în faţa unei situaţii triste: sunt morminte (de la început sau rămase) fără cruci (I. Tanoviceanu, Paul Gore, Sever Zotta, C. Gane, generalul M. Racoviţă-Cehan), sunt altele (din ce în ce mai multe) a căror grijă nu mai are cine să o poarte. Societatea noastră va încerca să-şi asume şi această datorie. Dar îndeplinirea ei depinde de totalitatea membrilor Institutului: chipul în care va fi achitată datoria individuală, liber asumată de fiecare dintre noi, se va răsfrânge în îndeplinirea datoriei colective, asumată de societatea întreagă. Este, în aceasta, şi un îndemn în plus la menţinerea şi fortificarea solidarităţii pe care se întemeiază Institutul "Sever Zotta".

Precizări  foarte  necesare

Chitanţa care se află, în fiecare număr al Buletinului nostru, în josul penultimei pagini, înscrie, atunci când este cazul, totalul restanţelor, cu precizarea cărui trimestru (sau căror trimestre) le corespund acele restanţe. Respectiva sumă înseamnă, însă, datoria calculată la nivelul trimestrului în curs şi, ca atare, ea rămâne valabilă numai până la sfârşitul acelui trimestru; neachitată în acest termen, ea se recalculează la nivelul trimestrului în care se face plata, conform art.10 din Regulamentul cotizaţiilor, publicat în acest Buletin, 1-3/2000, p.5. Membrii Institutului sunt rugaţi să ţină seamă de acest lucru, înainte de a solicita recalculări sau restituiri.